luni, 24 august 2009

Campionatele Mondiale de Atletism

Ieri seară s-au încheiat Campionatele mondiale de atletism disputate în Germania la Berlin.
Delegaţia trimisă de România a fost compusă din 17 SPORTIVE.Nici un sportiv român nereuşind calificarea pentru acest campionat mondial.
Andreea Ogrezeanu în proba de 200 de metri a fost eliminată încă din prima rundă
Angela Moroşanu la 400 metri garduri s-a calificat în finala probei cu cel de-al treilea timp,în finală însă,Angela a fost singura care nu a reuşit să coboare sub 55 de secunde şi singura care nu şi-a bătut rezultatul din semifinală.
Elena Lavric dublă campioană mondială de juniori în 2007 şi 2008 a fost şi ea eliminată încă din prima rundă în proba de 800 de metri.
La 3000 de metri obstacole am avut 2 concurente Ancuţa Bobocel şi Cristina Cassandra ambele eliminate înainte de finală.
La 20 de kilometrii am avut 3 sportive,Claudia Stef medaliată cu bronz la ediţia din 2007 a terminat doar pe locul 23.Ana Maria Groza a fost cea mai bună dintre românce pe locul 16 şi Anamaria Greceanu a fost pe locul 34.
La maraton,cea mai bună sportivă a noastră Constantina Tomescu Diţa nu a venit la această ediţia a campionatelor,nici Luminiţa Talpoş nu a luat startul în această probă.Lidia Şimon a stat în plutonul fruntaş primii 20 de kilometrii,apoi a cedat şi a terminat pe locul 22.Nuţa Olaru a terminat ultima după ce s-a simţit rău în timpul cursei şi a refuzat de 3 ori îngrijirile medicale.
La triplu salt Cristina Bujin a terminat a şaptea în finală.
La aruncarea ciocanului Bianca Perie de patru ori campioană mondială de juniori nu a reuşit să se califice în finală cum nu a reuşit nici Anca Heltne la aruncarea greutăţii.
La aruncarea suliţei am avut 2 reprezentante în finală,Monica Stoian obţinând un surprinzător loc 4 şi Maria Nicoleta Negoiţa a terminat a zecea.
La aruncarea discului a venit şi singura medalie a României,Nicoleta Grasu a reuşit bronzul mondial după ce a condus aproape întreaga finală.
La această ediţie s-au obţinut 3 recorduri mondiale Usain Bolt din Jamaica la 100 şi 200 de metri bărbaţi şi Anita Wlodarczyk din Polonia la aruncarea ciocanului.

Un comentariu: